For All Time

Mai ştiţi când eram copii şi aveam impresia că actorii şi cântăreţii pe care-i vedem la TV sunt eterni, că ei nu îmbătrânesc şi că, în niciun caz, nu mor? Între timp am mai crescut şi acum când ne uităm la filme şi ii vedem pe toţi grizonaţi şi mai mult sau mai puţin ridaţi, parcă ceva nu se potriveşte. Iar când se întâmplă să moară cineva.. e de-a dreptul ciudat. Parcă ne strică toate socotelile. Şi aşa ne pierdem încetul cu încetul visele copilăriei.. Nu a fost de ajuns să aflăm că Moş Crăciun nu există şi că de fapt barza e doar o pasăre migratoare şi în niciun caz nu aduce copii părinţilor.

Acum s-a mai zguduit puţin castelul de vise creat în copilărie. A murit unul dintre cei mai talentaţi cântăreţi pe a cărui muzică ne prefăceam că interpretăm tot felul de melodii cu peria de păr sau deodonrantul mamei în loc de microfon. Ştim toţi probabil din copilărie vorba aia că atunci când moare cineva cade o stea, iar acum, deşi sună cheesy, chiar se potriveşte întrucât a murit unul dintre cei mai mari artişti din istorie.

“Oricum era ca şi mort de ceva timp, pentru că nu a mai scos nimic” spunea cineva la aflarea veştii. Eu nu sunt de acord. Michael Jackson a fost şi este unul dintre cei mai originali artişti şi cred că trebuie apreciat şi respectat pentru tot ce a adus în muzică. Nici măcar astăzi, dupa 27 de ani, nu a fost egalat, fiind în continuare artistul cu cel mai vândut album (Thriller) din toate timpurile.

Sunt de părere că nu contează ce ciudăţenii avea sau ce greşeli a făcut în viaţa personală. Nu cred că avem noi dreptul să judecăm aşa ceva, mai ales că nu cunoaştem decât perspectiva mass-mediei şi sincer nici nu contează. Important e că muzica lui va rămâne mereu şi nu cred că este om care să nu cunoască fenomenul Michael Jackson.

Am mai zis că nu îmi place să mă iau după toată lumea şi ştiu că deja peste tot se vorbeşte despre marea veste a morţii starului, dar consider că idolul copilăriei mele merită să îmi scot pălăria şi să aplec capul într-un moment de reculegere şi să spun că muzica lui chiar a făcut o diferenţă.

R.I.P. Michael Jackson!

Michael Jackson ~ For all time

Relax, Take It Easy!

Am văzut de curând filmul He’s just not that into you şi am realizat că este destul de realist. Bine, că e “americănesc movie”, logic că are happy ending. De fapt, în viaţă există mereu happy ending-uri, mai mult sau mai puţin, mai deveme sau mai târziu..

In orice caz, ideea era că avem noi, femeile, un pact, un fel de contract social, prin care ne tot consolăm, de cele mai multe ori prin nişte minciuni gogonate, în o mulţime de situaţii, mai ales când vine vorba de chestiuni sentimentale. Şi nu ştiu cum e la sexul opus, deşi tind să cred că ei nu se complică deloc, că ei iau lucrurile aşa cum le sunt date, dar noi avem un stil de a analiza totul… Fiecare mişcare, fiecare gest şi mai ales fiecare cuvinţel. Suntem adevărate semiologiste cănd vine vorba de aşa ceva. Găsim o semnificaţie chiar şi acolo unde nu există. Fiecare lucru pentru noi însemnă ceva, iar noi, bineînţeles, interpretăm..

Da, e adevărat că uneori se  mai strecoară câte o subtilitate, că doar ştim ca lumea vorbeşte în metafore, dar ma refer la cazurile în care se spun lucruri pe faţă şi mai ales la ceea se nu se prea zice. Într-adevăr, e plăcut să mai lăsăm câte ceva nespus, să mai lăsăm lumea să citească printre rânduri, dar de cele mai multe ori e bine să punem cărţile pe faţă, că riscăm să dăm naştere la diverse interpretări, iar asta mai mult complică lucrurile..

Iar noi, ca nişte femei ce suntem, nu ne putem abţine să nu despicăm firul în n părţi şi să nu întoarcem o problemă pe toate feţele. Ideea e că unele feţe chiar nu se merită văzute sau nu sunt atât de interesante pe cât par. Iar în majoritatea cazurilor nu există decât o singură faţă, iar noi ne pierdem aiurea timpul căutând ceea ce nu e acolo. Mda, e în natura noastră să ne stresăm aiurea şi să ne batem capul cu tâmpenii ce nici măcar nu au vreun rost, dar parcă nu e niciodată prea târziu să ne învăţăm minte.

Am învăţat că dacă ceva trebuie să se întâmple, la un moment dat tot se va întâmpla şi că mereu există loc de mai rău, deci că nu are niciun rost să ne agităm. Ştiu că oricum contractul ăla social nu are decât efect de scurtă durată, că e doar de complezenţă, dar că în final totul e spre bine.

Aşa că nu ne stresăm, nu gândim prea mult şi ne bucurăm de moment, pentru că maine poate fi mai rău. Cică vine un cutremur nasol

Hai, să auzim de bine!

Mika – Relax take it easy

Take Away The Words

Suntem oameni, mamifere superioare, dotate cu raţiune şi capacitate de comunicare, ceea ce deja ar trebui să însemne foarte mult. Dar noi luăm asta ca şi cuvenit şi la un moment dat nu mai punem preţ pe ceea ce ne face de fapt să fim ceva mai mult decât animale. Ceea ce numim noi “comunicare” a ajuns să fie o combinaţie de metafore, ironie şi sarcasm ori chiar tăcere. Rar se întâmplă să mai vezi persoane care să vorbescă pe faţă, care să nu o dea în tot felul de subtilităţi sperând că persoana de lângă “a înţeles subînţelesul”.

Altfel, de multe ori ne e atât de greu să exprimăm ceva, încât mai bine înghiţim în sec şi trecem mai departe, fără să ne dăm seama poate că acel ceva o să ne bântuie mai încolo.. Pentru că mereu rămâne îndoiala aceea.. acel “what if”.. Dacă spuneam ceva la momentul potrivit, cine ştie ce turnură luau lucrurile? Suntem mereu inundaţi de fel de fel de gânduri, dar imediat ce ne trece câte ceva prin minte, despicăm firul în patru şi ne gândim la nişte consecinţe extraterestre, şi ne facem tot felul de scenarii care ar putea sau nu să se producă, dar de vorbit despre asta nu vorbim.. Doamne fereşte să lăsăm orgoliul la o parte şi să ajungem vulnerabili în faţa cuiva! Eventual, dacă cineva ne citeşte şi ne ghiceşte starea/gândurile, le dăm o replică plină de sarcasm şi veşnicele metafore, ca nu care cumva să le dăm satisfacţia de a ştii ce se întâmplă în căpuşoarele noastre drăguţe.

Cică mai mult de jumătate din ceea ce comunicăm este non-verbal.. Păi şi atunci.. stau şi eu şi mă gândesc.. de ce mai avem abilitatea asta, de a ne exprima..? Când de fapt nici nu ştim să o utilizăm.. De ce suntem noi mai presus decât necuvântătoarele dacă nici nu ştim să utilizăm cuvintele? Nu ştiu dacă a fost mereu aşa sau dacă am involuat treptat, cert e că dacă mai continuăm în ritmul ăsta o să ne întoarcem la the good old times, când femeia nu avea nimic în comun cu bărbatul decât patul pe care-l împărţeau în fiecare seară, iar problemele existenţiale pe care le avea fiecare le înghiţea cu un păhărel de rom sau le lăsa pe umărul mamei, după caz..

Ideea e că nu o să rezolvăm niciodată nimic dacă nu deschidem gura să spunem ce vrem, ce simţim, ce ne deranjează sau ce ne place şi nici nu va veni apocalipsa dacă lăsăm orgoliul la o parte şi o să ne simţim puţin vulnerabili dezvăluindu-ne sentimentele.. Toate trec.. şi am mai spus asta, cele mai mari regrete se nasc, nu din ceea ce facem/spunem, ci din ceea ce omitem.

511 Winterpills – Take Away The Words

The Forever Moments

Neprevăzutul este peste tot.. Uneori poţi să stai cu ochii boldiţi visând la ceva, că oricum nu se compară cu realitatea. Niciun film ‘americănesc’ nu se va compara vreodată cu the real life. Şi nici măcar atunci când plănuim ceva până la cel mai mic detaliu şi suntem siguri că va ieşi perfect, exact atunci va ieşi anapoda, pentru că viaţa are un mod de a se furişa prin spatele nostru şi de a ne da un şut în fund, cum s-ar zice.. Iar atunci când suntem fără chef, când ne asteptăm poate mai puţin, atunci avem parte poate de cele mai faine momente.. Iar chestiile pe care ni le dorim mult de tot, la care visăm, la care sperăm, alea vin în total altă formă decât cea aşteptată şi în momente în care aveam impresia că nu vor mai veni

Şi mai sunt unele clipe, în care ne întrebăm de ce naiba au unii nevoie de droguri ca să ajungă într-o stare din aia de bine, euforică.. Adică există unele momente de care nu ne mai săturăm, care am vrea să se repete la nesfârşit sau măcar să nu se mai termine.. momente în care am vrea să putem opri timpul, să le prelungim pe cât putem.. şi tot căutăm ceea ce ne-a provocat starea respectivă.. De cele mai multe ori nu reuşim, deoarece, cum spuneam mai devreme, a fost ceva neprevăzut.. dacă stăm bine să ne gândim nici nu ne mai aducem aminte cum s-a ajuns acolo.. Pur şi simplu a fost..

Cum au fost zile din alea de când eram copii, când stăteam în spatele blocului cu prietenii şi toţi râdeam şi ne jucam. Toate serile erau la fel, cu excepţia celor care erau altfel.. Că atunci când începeau părinţii să ne cheme pe la case mai, mai că ne venea să plângem şi să-i implorăm să ne mai lase puţin. Eventual ne bucuram dacă nu eram noi cei chemaţi şi aveam ocazia să mai prelungim cu câteva minute starea în care ne aflam.. Sau excursiile care păreau din altă lume şi care nu mai voiam să se încheie.. Sau o zi obişnuită, în care plecăm normal la şcoală/facultate/serviciu şi nu vrem decât că treacă mai repede, dar se dovedeşte a fi mai deosebită, din diverse motive..

De fapt, aproape mereu tot ce e neprevăzut e parcă mai bun decât ne-am fi dorit. Chiar dacă în general ne temem de imprevizibil, acesta se dovedeşte a fi, în definitiv, exact ceea ce avem nevoie.

E lucru ciudat cu viaţa asta, cum ziceam.. E adevărat că o blestemăm noi din când în când, mai ales prin perioada asta, când e vară, o frumuseţe de vreme, iar noi trebuie să zacem într-o sală de lectură cu nasul înfundat în pagini xeroxate şi mâzgâlite cu tot felul de markeri coloraţi.. Dar trebuie să recunoaştem că în majoritatea timpului chiar e faină, mai ales dacă ştim să ne bucurăm cu adevărat de toate momentele, dacă ştim să ne jucăm şi, cel mai important lucru, dacă avem cu cine.

Nightwish – The Forever Moments