Încep să visez tot mai mult la copilărie.. Poate pentru că mi se tot spune că am crescut și trebuie să mă port ca atare.. că trebuie să ascund copilăria într-un sertar și să-mi asum rolul vârstei cronologice.. Dar tare greu e.. când acolo era așa confortabil..
Ce lume magică era atunci şi ce diferit e acum.. Probabil mintea unui copil funcţioneză altfel, or fi existând nişte “firewall-uri” care îi protejează pe copii de realitate. Oricum.. era atât de bine…
Da, lucrurile se schimbă.. ne maturizăm, avem responsabilități.. Dar de ce e așa de greșit să încercăm să prelungim mai mult copilăria? De ce nu am putea să fim mereu niște copii mari, care își văd și de viața “reală” și de joacă în același timp? De ce nu se fac carusele și pentru copii de 1,70 m înălțime și de ce magazinele de jucării sunt neapărat destinate picilor?
Știu, știu.. sunt etape din viață prin care trebuie să trecem și din care trebuie să luăm ce-i mai bun și să trecem mai departe.. Dar uneori e atât de dificil să ”let go”.. Cu toții avem instinctul să alegem calea mai ușoară, chiar dacă în final poate facem ce e bine, ce e ”adult”..
Cel mai bine e, cred, să găsim echilibrul între toate aceste etape și să știm mereu să fim ”la înălțime” indiferent de situație, indiferent de starea de spirit de moment.. Cine îl găsește, spuneți-mi și mie secretul, vă rog! 
Până atunci, care merge la ultimul film Harry Potter?
"The trick with any kind of wound or disease is to dig down and find the real source of the pain - and once you've found it, try like hell to heal that sucker." ( Grey's Anatomy )
