Trouble Is A Friend











{26/05/2009}   What’s Good For Me

Am înţeles şi eu în sfârşit că autosugestia e un lucru extrem de important.. Că dacă ne propunem ceva şi chiar muncim pentru chestia respectivă, chiar reuşim s-o obţinem. Important e să avem toată energia canalizată în direcţia respectivă şi să avem o atitudine pozitivă.

Însă mă întrebam dacă asta se aplică şi în cazul lucrurilor care nu depind în totalitate de noi.. Şi mai e şi faza aia cu destinul.. că cică dacă ceva e menit să se întâmple, se va întâmpla oricum, indiferent dacă facem ceva în privinţa respectivă. Mie mi-e totuşi greu să cred aşa ceva.. adică mereu avem ceva de ales..

Totuşi, mă gândesc de multe ori cum sunt chestii care se tot repetă. Ca nişte vise din alea recurente, că uneori ţi-e şi silă să te mai culci, ca să nu mai visezi acelaşi lucru. E ca şi cum am avea într-una deja-vu-uri, cu mici, prea mici diferenţe.. De parcă am avea un tipar pe care-l tot reproducem. Adică dacă ne-o luam odată în barbă cu ceva, data următoare încercăm să evităm acel lucru, dar de cele mai multe ori tot acolo ajungem. Mai era şi o vorbă, că „de ce ţi-e frică, de aia nu scapi”..

Şi ca să ajung la ideea de la care am pornit, deşi de multe ori ne propunem să evităm o anumită chestie sau zicem că „de data asta va fi diferit”, de cele mai multe ori factorul extrinsec îşi spune cuvântul şi dăm peste acelaşi lucru pe care am vrut să-l evităm. E ca un făcut.. De parcă suntem programaţi doar pentru un anumit lucru pe care-l repetăm la nesfârşit. Şi trăim cu speranţa că de data asta va fi diferit.. Credem că am mai învăţat ceva din experienţele anterioare.. Sau dacă ne propunem să încercăm o altă abordare, tot ne-o luăm în freză, pentru că de fapt nu e ceea ce ni se potriveşte, şi ajungem iar la treaba de la început.

Mda.. cam aşa e şi acum.. Aceeaşi poveste, dar cu personaje diferite. Şi ca întotdeauna, speranţa moare ultima, pentru că o menţinem până ce faptul s-a consumat şi ne dăm seama ca we did it again. Şi iar o luăm de la capăt. Poate, poate într-un final s-o potrivi o chestie acolo ca să compenseze pentru rateurile anterioare.

Eu tot sper că data asta va fi cea fericită..🙂

Lucy Woodward – Whats good for me



Andrei says:

N-aş putea să-mi dau cu părerea de visele recurente, n-am visat niciodată acelaşi lucru, deşi în unele vise am avut senzaţia de deja-vu. Dar cât ţine de situaţiile astea de care zici tu, care tind să se repete şi te fereşti de ele, pot să-ţi zic că aceaşi problemă o avem toţi, până realizăm că tocmai pentru că ne e frică de ele, nu scăpăm. Odată ce depăşeşti ceva ce te-a afectat într-un fel sau altul, înseamnă că ai învăţat tot ce aveai de învăţat despre acel lucru. Ce îţi rămâne în minte mai departe depinde doar de tine. Şi dacă se întâmplă să fi pus în aceeaşi situaţie, şi tinzi să faci cum ai mai făcut, asta ţine tot de tine. Întotdeauna poţi să te opreşti, doar că alegi să faci la fel…pentru că aşa te îndeamnă inima. Ia în considerare că raţiunea a fost cea care a reţinut greşelile din trecut, nu inima. Dacă ajungi să le “domesticeşti” pe astea două, fără să se bată cap în cap, eşti tare. Şi nici n-o să mai ai de suferit pe cât ai crede. Then again, când dai peste “chestia aia care se potriveşte”…tot ce am scris mai sus tinde spre zero.🙂 Have faith şi…sper să găseşti ce te face fericită!



troubleisafriend says:

Da, sunt perfect conştientă de ce spui tu, cam la concluzia asta am ajuns şi eu. Partea proastă e atunci când găseşti ceea ce te face fericit dar nu poţi s-o ai.. Anyway.. thanks for the inside🙂



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

et cetera
%d blogeri au apreciat asta: