Trouble Is A Friend











{05/09/2009}   While Your Lips Are Still Red

Ne-am obişnuit să luăm totul de-a gata şi avem impresia că totul ni se cuvine. Am cam uitat ce înseamnă să te lupţi pentru ceea ce doreşti şi acum suntem mereu într-o grabă să obţinem tot mai mult, fără să ne amintim să ne uităm măcar la ceea ce avem deja. De multe ori, tot ceea ce ne dorim este chiar lângă noi, însă eşuăm în a fi fericiţi tocmai pentru că, în încercarea de a avea tot mai mult, nu ne îngrijim de ceea ce deja avem.

A vrea mai mult este ceea ce ne face oameni  şi este ceea ce avem nevoie pentru ca lumea în care trăim să progreseze în continuare. Doar că trebuie să avem grijă şi de ceea ce deja am obţinut. Ca şi condusul unei maşini sau vorbitul unei limbi străine.. Dacă nu le exersăm, ne pierdem „îndemânarea” şi apoi e mai greu să o recuperăm.

Suntem mereu pe fugă.. De ţânci ne dorim să creştem mari, iar când ajungem acolo deja e prea târziu.. suntem prinşi în horă şi trebuie să jucăm.. Partea proastă e că uneori ne învârtim aşa de tare, încât atunci când muzica încetineşte suntem deja destul de ameţiţi şi realizăm că nu am apucat să ne bucurăm de dans.

Astăzi s-au pierdut o mulţime din valorile din trecut.. luăm tot ce-i mai prost de la alţii pierzând tradiţiile proprii. Într-adevăr, tot ce-i nou e mai frumos, e mai palpitant, dar într-o bibliotecă cărţile vechi au mai multă valoare, iar atunci când punem winamp-ul pe shuffle şi la un moment dat începe o melodie ce era la radio dimineaţa când ne trezea mama să mergem la şcoală, parcă avem impulsul de a da sonorul mai tare şi nu de a da „next”.

Romantismul a ajuns astăzi un clişeu.. încât uneori ne e ruşine dacă ne numeşte cineva „romantici”. Valentine’s Day, ursuleţi şi inimioare roşii de pluş, pungi de cadouri cu trandafiri roşii şi un „Te iubesc!” grăbit este cam tot ce lumea numeşte astăzi romantism. Să nu mai vorbim despre kitsch-urile numite filme americane care sunt o „inspiraţie” pentru aşa ceva.

Însă, dacă avem un pic de timp să privim în jur, să analizăm persoanele din jurul nostru, vom găsi chiar ceva mai mult decât ce credeam că ar putea fi. Încă mai zărim prieteni de zeci de ani care, cu prima ocazie, fac o noapte albă să povestească, recuperând poate o parte din timpul petrecut fugind prin viaţă, batrânei cu verighete „ruginite” care se plimbă de mână prin parc, poate copii care se mai joacă de-a magazinul în spatele blocului, iar, pe lângă facturi şi cataloage promoţionale de la hypermarketuri, mai răsare uneori în cutia poştală şi o scrisoare scrisă de mână, cu tăieturi şi purceluşi de cerneală..

Nightwish – While Your Lips Are Still Red



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

et cetera
%d blogeri au apreciat asta: