Trouble Is A Friend











{10/12/2009}   Greensleeves

Îmi plac nespus poveştile.. Citeam ca şi copil basmele lui Ispirescu, ale lui Andersen sau ale fraţilor Grimm şi imaginaţia îmi zbura departe, la prinţesele neasemuit de frumoase, prinţii/cavalerii curajoşi, zmeii sau balaurii fioroşi şi tot felul de creaturi fantastice.. Intotdeauna m-au impresionat făpturile fanteziste şi mereu mi-am inchipuit o lume în care acestea ar exista. Citind Harry Potter, Cronicile din Narnia sau Twilight mă întreb dacă nu cumva suntem şi noi nişte „încuiaţi” care habar nu au ce se întâmplă în jurul nostru..

Îmi amintesc nopţile în care îmi acopeream gâtul cu plapuma ca nu cumva să ma muşte vreun vampir sau serile în care plecam cu frică în casă după ce se spuneau poveşti de groază în spatele blocului. Îmi place să visez şi să-mi închipui realităţi paralele pentru că imaginaţia mi se pare un lucru extraordinar, care merită explorat la maxim.

Mă gândesc la poveşti mereu în perioada asta, când  nu-mi mai stă mintea decât la casa de acasă cu brăduţi împodobiţi, de toate mărimile şi cu globuri de toate culorile, cu mirosul de sarmale à la mama, cu camera mea albastră şi de filmele cu Moş Craciun pe care le colectez tot anul ca să ma uit în vacanţa de crăciun.. Este atmosfera mea de basm.🙂

Şi cum să nu mă simt aşa, când peste tot e plin de luminiţe care mai de care mai strălucitoare şi mai spectaculoase, globuri şi globuleţe, braduţi, Moş Crăciuni şi oameni de zăpadă din beteală.. Şi colindele.. da.. colindele vesele care nu mai ies din cap oricât aş încerca şi care înveselesc pe loc pe oricine le ascultă..

În fiecare an perioada asta e magică.. dar anul acesta va fi cel mai frumos! Tot ce mai lipseşte e zăpada aia scârţâitoare sub picioare, cu săniuţele pe care sunt traşi copii de părinţii lor şi cu inevitabilele botezuri..🙂

Ralph Vaughan Williams – Fantasia on Greensleeves



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

et cetera
%d blogeri au apreciat asta: