Trouble Is A Friend











{31/01/2016}   When You’re Gone

Întalnim în viață tot felul de oameni… Unii sunt cei lângă care ne nimerim în compartiment în tren sau în sala de așteptare, care încearcă să facă conversație inutilă cu noi doar ca să treacă timpul chiar dacă noi ne ascundem cu nasul într-o revistă/carte sau în telefon, poate-poate or renunța.. Aceștia sunt, credem noi, niște simpli pasageri prin viața noastră. De cele mai multe ori nici nu ne oprim să le observăm figurile. Suntem siguri că nu vor avea vreodată un rol în viața noastră.. așa că nu vedem rostul în a le răspunde la întrebările fără rost despre vreme sau despre politică sau mai știu eu ce nimicuri, cum nu am vedea rostul în a intra în conversație cu un ins pe lângă care trecem pe stradă în drumul nostru grăbit spre o destinație sau alta…

Mai este însă o categorie de oameni, pe care când îi întâlnim, indiferent de circumstanțe, ne vizualizăm tot restul vieții de până atunci și realizăm că toate alegerile pe care le-am făcut până atunci, toate întâmplările prin care am trecut, bune sau rele, au fost cu scopul de a întâlni, într-un final acele persoane. Acești indivizi sunt oameni pe care dorim să-i păstrăm în viața noatră, no matter what. Sunt oameni la care ne oprim și nu ne mai putem imagina viitorul fără ei. Aceștia sunt oamenii care ne schimbă viața…

Dar ce facem când împrejurările îi scot, totuși, din drumul nostru?

Viața ne învață zilnic cât e de imprevizibilă și ne arată constant că lucrurile nu trebuie să le luăm ca atare.. nimic în lumea asta nu ne este cuvenit și totul se poate schimba într-o fracțiune de secundă.. Este clar că trecutul nu se poate învia, nu ne putem întoarce la ce a fost și nu are rost să tânjim la ceva ce, poate, am avut odată. Dar uneori persoanele acelea care pleacă ne tot bântuie gândurile și nu ne permit să ne trăim prezentul, ba chiar ne forțează să ne regândim toate „planurile” legate de viitor.. Cum putem uita trecutul când parte din neuronii noștri sunt „gravați” cu amintirea acelor inși, aducându-i constant în prezent?

Și în momentele de „luciditate” ne surprindem tot în trecut, gândindu-ne fiecare moment al vieții și recugetând dacă nu cumva am greșit undeva „oprindu-ne” la acele persoane, socotind alegerile făcute și unde am fi putut proceda diferit… Dăm vina pe noi, pe Destin, pe Divinitate, pe Viață.. și tot nu înțelegem unde a fost ruptura și ce s-ar fi putut face pentru a fi reparată mai repede? Dar acum? Nu se mai poate face oare nimic? Probabil trebuie de fiecare dată să trecem prin cele 5 stadii ale suferinței (5 stages of grief), doar că acceptarea se tot lasă așteptată… iar așteptarea e cea mai grea parte…

Cranberries – When You’re Gone



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

et cetera
%d blogeri au apreciat asta: